"Dacă poţi să-ţi numeşti necazurile experienţe şi poţi să-ţi aminteşti că orice experienţă dezvoltă o forţă latentă în tine, vei creşte viguros şi fericit, oricât de ostile ar părea împrejurările."

     Citatul de mai sus sună ca un fel de provocare, nu-i aşa? Puteţi să-l  luaţi ca atare şi să reuşiţi să împlementaţi şi în viaţa voastră acest mod diferit de a gândi? Poate unii dintre voi au reuşit să facă acest lucru, poate alţii doar s-au gândit, dar nu au reuşit, poate vi se pare o prostie şi vă revoltaţi şi vă spuneţi:  "Cum pot să numesc trauma prin care am trecut o experienţă? E o nebunie! ”

       În aparenţă, da este o nebunie. Dacă faci o asociere cu necazul din citat cu momentele neplăcute trăite de tine şi dacă eşti mirat că în cele din urmă trauma ajunge să fie numită "experienţă” atunci într-adevăr pare imposibil. Dar hai să-l analizăm mai în profunzime. Practic el ne dezvaluie şi ceea ce ne-am dori, de pe urma unui astfel de eveniment ce ajunge să ne marcheze viaţa. Ne arată că putem să ne găsim liniştea sufletească şi să fim fericite. Ba mai mult decât atât ne spune şi cum. Ei, aici intervine marea problemă. Pentru ca soluţia în acest caz e una dificilă de urmat, dar nu şi imposibilă.

       Se poate numai dacă vrei şi dacă realizezi că drumul anevoios spre  linişte şi pace interioară e sortit sa fie plin de obstacole la tot pasul. Chiar dacă ne mai împiedicăm şi avem tendinţa de a abandona drumul pentru că uneori chiar e greu, important este să conştientizăm decizia facută, să stăm poate o vreme pentru a ne  reîncărca spiritual ca mai apoi să ne continuăm drumul. De ce atâta chin şi perseverenţă?

      Pentru că undeva acolo la capăt de drum, la sfârşitul iniţierii vă aşteaptă răsplata mult meritată şi râvnită de toate: pacea sufletească şi liniştea interioară. Sunt sigură că prin câte am trecut toate la un moment dat, ai ajuns şi tu să râvneşti la acest sentiment măreţ, care uneori părea un obiectiv aproape imposibil de atins.

       Şi pentru mine a fost la fel. Ba chiar într-un timp am renunţat să mai lupt şi să păşesc pe acel drum plin de obstacole. Era prea dureros şi mi-am zis ca e mai bine aşa.De fapt nu-mi era bine deloc. Am rezistat mulţi ani,  până când am realizat că aveam mare nevoie de o schimbare. Sinceră să fiu, iniţial mi-a fost frică şi nu aveam curajul necesar pentru a încerca macar. Dar am facut-o mai mult dintr-un impuls.

       Personal am ajuns la concluzia că suferinţa a fost mai intensă şi de o durată mai lungă  pentru a invaţa câte ceva din acest episod nefast din istoria vieţii mele.

       Cred ca  mi-a fost destinat să cunosc suferinţa , imperfecţiunea, să am momente extrem de dificile ce m-au făcut să cred că in anumite momente viaţa era un calvar. Dar,  numai aşa am realizat că trebuie să o pretuiesc  cu bune şi cu rele, dacă îmi transform durerea în linişte şi pace sufletească.. Locaţia în care s-a petrecut totul mi-a schimbat viaţa, nu mai e o sursă de energie negativă ce mă secătuia de puteri, aşa cum era iniţial. Ci e un izvor care ar putea alimenta viitoarele mele reusite, atât în plan spiritual cât şi în plan profesional. Cum am reuşit?

        Prin simpla acceptare a câtorva lucruri esenţiale:

        Fuga de amintiri nu este o soluţie. Cheia e să inveţi să le accepţi.

         Ar fi bine dacă te-ai convinge si tu că singurele lucruri care contează cu adevarat sunt cele pe care ai puterea sa le schimbi. Trecutul NU este unul dintre ele. Timpul se scurge secundă după secundă. Fiecare secundă din viaţa ta este o secundă din viitor care ajunge în prezent şi apoi dispare. Trecutul nu există. Trecutul este bun doar atâta vreme cât poţi învaţa din el ceva care să te  ajute în viitor. Tu ce ai învăţat din trecut?

         Încercaţi să meditaţi puţin la ce am scris eu mai sus. Recitiţi de câteva ori. V-am pus pe gânduri cumva? Atunci mă bucur pentru voi. De ce?

        Deoarece confuzia este începutul înţelegerii, prima etapă prin care aţi renunţat la niste idei preconcepute despre cine sunteti şi ce sunteti capabile să faceţi.

      Confuzia, cu alte cuvinte, este primul pas pe drumul către adevărata stare de bine.

        Pentru mine acest citat înseamna totul. El a fost motto-ul meu de-a lungul lunilor chinuitoare din timpul procesului de vindecare. El mi-a oferit direcţii prin tunelul suferinţei, întunecos şi plin de obstacole  la tot pasul, el a fost acea luminiţă de la capatul tunelului după care m-am ghidat în ultimul timp. Am crezut în mine şi am reuşit.

       Tu crezi că aceste cuvinte pot prinde contur şi în viaţa ta? În funcţie de raspunsul pe care ţi-l vei da, iţi vei putea da seama din ce unghi iţi priveşti tu trauma traită.