După care în momentele imediat urmatoare mă bufnea râsul şi îmi spuneam că mentalitatea asta am avut-o în trecut. Aşa gândea o persoană care în prezent nu mai există.  Pentru mine trecutul s-a pierdut undeva în zarea îndepartată aşa cum o face soarele în zilele mohorâte, când cerul e guvernat de prezenţa norilor.

           

           Cât de curând am realizat cât e de greu să continui ceea ce am început acum ceva timp şi cât e de uşor să mă abat din drumul meu spre o viaţă mai bună. Cu trecerea anilor am invaţat că lucrurile cele mai bune sunt şi cele mai dificile de realizat. Nu de puţine ori vroiam să renunţ la tot ce am clădit până atunci şi să aleg alternativa cu rezultate cele mai rapide. Dar în majoritatea cazurilor am constatat că nu erau tocmai cele mai eficiente si de durată soluţii. Fericirea produsă dura puţin, nu atingea un standard satisfăcător pentru mine. Chiar şi aşa preferam să continui să depun minumul de efort, fără să îmi pun atuurile în valoare. Cuvintele  ce îmi răsăreau în minte atunci erau: "Nu mai pot. Nu mai am rabdare. E prea greu pentru mine. Nu sunt capabilă să termin ce-am inceput.”   Am continuat să merg în aceeaşi manieră o bună perioadă de timp. Mai exact câţiva ani.

  

              Ce m-a determinat să mă gândesc la o schimbare majoră? Sunt mulţi factori pe care i-am luat în considerare. Nu mă mulţumea deloc starea în care eram. Mă trezeam dimineaţa şi îmi doream să nu mă mai ridic din pat. Preferam să zac, să mă las pradă gândurilor  decât să ies din zona mea de confort şi să trec la acţiune. Nu mă mai  mulţumea nimic, nu mă puteam bucura de succesele pe care le aveam. Nu puteam vedea cât e de frumos tot universul care mă inconjura.

               Şi totuşi cum am reuşit să schimb situaţia în favoarea mea? Am avut multă ambitie şi dorinţa de a-mi schimba viaţa, ea a fost mult mai mare decât ispita de a rămâne în acea stare. A fost un proces de transformare de  lungă durată, în care uneori am stagnat, am căzut iar,  dar de fiecare dată m-am ridicat şi am depus eforturi să continui ce am început. Pot spune că nici acum procesul nu e încheiat. Va dura toată viaţa. E necesar să fiu precaută la fiecare obstacol ce mi se va ivi în cale pentru că ştiu că riscul de a cădea din nou e mare. Acum ştiu că risc să demolez tot ce-am construit în toţi acesti ani dacă nu mă motivez constant. Motivaţia e unul dintre factorii determinanţi într-o astfel de situaţie. Fără ea nu am reuşi să ne atingem obiectivele.

                Şi poate o să spui: ” Bine, bine, dar persoanele care reuşesc să işi atingă obiectivele sunt puternice” . Şi eu făceam aceeiaşi greşeală în trecut şi îmi  spuneam că eu nu pot să merg mai departe, că nu sunt puternică… Evident că m-am subestimat, dar atunci îmi era frică să ies din zona mea de confort. Îmi era frică sa îmi înfrunt temerile, să pătrund pe un tărâm total necunoscut mie şi să caut o explicaţie pentru starea de discomfort pe care o aveam.

                  Acum nu sunt de acord cu ideea de "a fi/de a nu fi puternic” pentru că avem tendinţa în caz de reuşită să devenim prea mândrii şi să ne spunem: " Da, am reuşit pentru că am fost puternică” sau în eventualitatea unui eşec să ne lamentăm şi de aici să tragem concluzia că nu suntem suficient de buni, de puternici. Momentan, prefer  să nu mă incadrez în nici una dintre ele. De ce? Deoarece uneori îmi merge bine, reusesc să trec mai uşor peste provocările ce mi se ivesc în cale, reuşesc să gandesc pozitiv mai mult decat niciodată, dar va veni şi vremea când voi cadea şi nu voi reacţiona  atât de bine pe cât mi-aş fi dorit.

          Mă străduiesc să nu cad şi eu în capcana de a mă eticheta ca fiind sau nu puternica. Pentru că odată făcut acest pas şansele de a ieşi din situaţia de impas vor scădea substanţial cu multitudinea de gânduri negative ce-mi vor răsări în minte. La fel ca şi în natură viaţa noastră  suferă transformări ciclice de la reuşite la eşecuri, de la bucurii şi victorii la necazuri şi ghinioane. Depinde doar de noi dacă reuşim să inversăm procesul.

     Eu consider că fiecare dintre noi deţine cheia succesului de "a fi puternic”. Şi din moment ce omenirea de-a lungul timpului a evoluat de la o epocă la alta, nu are rost să tragem concluzia că suntem sau nu suntem puternici. În fond noi suntem suma experienţelor noastre.  În funcţie de episoadele din viaţa noastră reacţionăm diferit la fiecare dintre ele. Tolerăm mai mult sau mai puţin ce se intamplă în viaţa noastră. Poate că ăsta e elementul care face diferenţa: capacitatea de a invaţa să tolerezi şi să te adaptezi în fiecare circumstanţă. Pentru că astfel reuşim chiar să gasim mult mai multe soluţii decât dacă am fi nervosi,  supăraţi, deprimaţi. Soluţiile din prisma unei persoane care gândeşte astfel sunt mult mai puţine şi neeficiente.