Totul a început acum mult timp pe vremea când eu eram abia un copil. Aveam o vârstă atât de fragedă încât nu ştiam ce inseamnă sexualitatea şi tot ce implică ea. Eram singură acasă şi o cunostinţă trecuse pe la mine. A remarcat faptul că eram singură în apartament, nu a mai stat pe gânduri şi a profitat de situaţie. Nu au mai contat ameninţările că voi divulga totul parinţilor mei, nu a mai contat faptul că am opus rezistenţă şi m-am zbătut în speranţa că voi evita ce avea să urmeze. Nu au fost decât simple detalii ce au întregit decorul violului. Durerea pe care am simţit-o atunci nu poate fi descrisă în cuvinte. Odată cu plecarea lui a luat o parte din mine, pe care nu o voi mai putea recupera niciodată. Mi-a lăsat un gol imens în suflet pe care îl resimt şi acum, după mulţi ani. Nimic nu a mai fost la fel după acea zi.
Nu am avut curajul să-i spun cuiva de cele întamplate. Eram prea mică şi incapabilă de a lua decizii. Am preferat să ţin în mine. El şi-a dat seama că nu am luat nici o măsură şi a continuat să profite de mine.Astfel că violul se transformase în abuz sexual. Lucrurile au continuat să se desfăşoare în aceeaşi manieră o bună perioadă de timp.
Mi-am continuat copilaria ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Reuşisem să îmi îngrop amintirile legate de el undeva în cel mai întunecat şi îndepărtat colţ al sufletului meu.Totodată reuşisem să îmi îngrop şi durerea fizică şi psihică simţită de-a lungul acelei perioade. Copilăria mea nu a fost una uşoară, au existat alte probleme care să îmi distragă atenţia.Aveam momente în care nu mă puteam bucura pe deplin de micile plăceri ale copilăriei. Câţiva ani mai târziu a început calvarul pentru mine. Amintirile au început să revină şi au creat mult haos în drumul lor. Mă simţeam vinovată pentru cele întâmplate şi preferam să stau în starea asta pentru a mă pedepsi. Consideram că merit să suport consecinţele, că este numai vina mea. De la o elevă silitoare ajunsesem în prag de corigenţă la 2 materii. Nimic nu mă mai atragea, mă izolam de restul lumii şi sufeream în tăcere. Ajunsesem chiar să mă gândesc la posibilitatea de a-mi încheia socotelile cu viaţa. Eram ferm convinsă că era singura rezolvare pentru mine. Chiar îmi făcusem un plan, eram împăcată cu gândul de a mă sinucide. Dar totuşi n-am făcut-o. M-a ajutat şi o colegă să depăşesc momentul, dar acum acele clipe de confuzie au devenit istorie pentru mine.
Am avut şi câteva tentative de a merge la psiholog în timpul liceului însa nu am reuşit să închegăm o legatură terapeut-pacient suficient de bună. La ceva timp după schimbarea mediului în care locuiam, a obiceiurilor şi având dorinţa de a-mi continua studiile am avut curaj din nou să cer ajutor, de data asta unui ONG. În mare terapia a decurs bine şi după câteva luni rezultatele erau vizibile: puteam în sfârşit să îmi accept trecutul şi mai mult decât atât, am reuşit să mă absolv de orice vină legat de trauma din copilărie.
Acum privesc lucrirle total diferit. Pentru mine această experienţă neplacută (tot chinul prin care am trecut în copilarie urmat de restul perioadelor ce au urmat şi da am ajuns să o numesc o experienţă şi nu o tragedie) m-a întărit, mi-a oferit mai multă încredere în mine, m-a făcut să vad şi aspectele plăcute ale vieţii (dacă până acum viaţa mea era numai în alb şi negru, în momentul actual văd o gamă largă de culori şi pur şi simplu sunt de-a dreptul fascinată de ce văd şi ce traiesc zilnic). Ajutorul specializat a fost catalizatorul de care aveam nevoie pentru a declanşa în mine procesul de acceptare şi vindecare.
Nu doresc nimănui, nici celui mai mare duşman(nu că aş avea) să treacă prin ce-am trecut eu. Şi mai ales de una singură. Am avut unele momente când am fost ghidată sau impinsă de la spate, dar acele clipe au fost puţine din păcate. Din pricina acestui lucru sunt multumită că am ajuns până aici ,dorindu-mi să transpun experienţele mele şi altora. Momentan sunt într-un proces de dezvoltare continuă cu o sete nemarginită de a studia, de a privi, de a experimenta, de a calatori oriunde mă va purta soarta. Sunt gata să fac faţă provocărilor vieţii ce mă aşteaptă la urmatoarea cotitură de drum. Fluturele şi-a încheiat procesul de metamorfozare, a ieşit din crisalida lui şi e gata să işi ia zborul într-o lume total necunoscută pentru el. Porneşte încrezător la drum ştiind că timpul e scurt şi trebuie să profite de fiecare secundă pentru a-şi îndeplini scopul. Care e scopul? De a-şi găsi sensul în viaţă. Şi e dispus să zboare până la capătul lumii pentru a-l găsi.
| 
